16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAccident pe autostrada Bucureşti-Piteşti, provocat de un cal

Accident pe autostrada Bucureşti-Piteşti, provocat de un cal

Circulaţia pe sensul Bucureşti – Piteşti al A1 a fost îngreunată noaptea trecută timp de 30 de minute, după ce două autoturisme au lovit succesiv un cal care a apărut în mijlocul carosabilului, o femeie fiind rănită uşor. Alţi cai se aflau pe marginea autostrăzii, lângă banda de urgenţă, informează Mediafax.Potrivit agentului şef Ştefan Arghira de la Poliţia Rutieră A 1, calul lovit a murit, iar cele două vehicule implicate în accident au fost avariate."Autoturismele se deplasau dinspre Bucureşti spre Râmnicu Vîlcea. La un moment dat, la km 117, şoferul unei maşini nu a mai putut evita impactul cu un cal aflat pe şosea. Un alt autoturism a lovit şi el calul, la cîteva fracţiuni de secundă după primul impact. Calul a fost omorît pe loc, iar o pasageră din primul autoturism care a lovit animalul a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş, unde a primit îngrijiri medicale . Ulterior, medicii au constatat că rănile suferite de femeie nu necesită internarea acesteia ", a declarat agent şef Ştefan Arghira.După 30 de minute în care traficul rutier în zonă s-a desfăşurat cu dificultate, circulaţia a revenit la normal.Poliţiştii continuă cercetările pentru identificarea proprietarului animalelor, căruia îi vor întocmi dosar penal pentru că nu le-a supravegheat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU